ÎNSCRIERI DESCHISE
Înscrierile pentru Școala primară Atlanthea, anul școlar 2024-2025, sunt deschise!
Educație, Inspirație și Îngrijire adresate copilului ca ființă completă.
Ne bazăm activitatea educațională pe Curriculum național românesc.
Utilizarea acestuia în cadrul școlii Atlanthea facilitează atât trecerea elevilor la sau de la o școală din sistemul public, cât și participarea la examenele naționale.
Pentru detalii suplimentare privind înscrierea, vom stabili o întâlnire individuală cu fiecare familie, în care vom discuta toate detaliile necesare și vom răspunde la întrebări.
O NOUĂ CONȘTIINȚĂ EDUCAȚIONALĂ
Te-ai gândit vreodată că în interiorul ființei tale și a copilului tău se află un izvor nesecat de resurse, care abia așteaptă să fie aduse la suprafață? Că marile răspunsuri se află deja în noi și că procesul de educație presupune nu umplerea unui vas gol, ci descoperirea acestui potențial imens?
Ti-ai imaginat o educație pentru copilul tău care să abordeze toate nivelurile ființei umane – corp, minte, suflet? Simți că și copilul tău are nevoie să se dezvolte pe toate planurile, pentru a atinge potențialul maxim ca ființă umană de excepție? Vrei să învețe să fie activ și independent, să nutrească o curiozitate care depășește curriculum-ul formal și o iubire pentru învățare care rămâne cu el pe viață?
Îți dorești pentru el o școală în care să fie tratat cu blândețe și respect, care să-i ofere mai multe oportunități pentru dezvoltarea personalității, a creativității, a gândirii critice și a abilității de inovare? Ai visat la acel loc în care copilului tău să-i fie stimulată gândirea critică, capacitatea de a pune întrebări și de a căuta răspunsuri și soluții, de a învăța independent și prin experiență directă?
EDUCAȚIE făcută cu IUBIRE, ca întoarcere la firesc și la esență.
Cheia dezvoltării armonioase și complete a copilului tău
Școala Primară Atlanthea aduce o adordare nouă, revoluționară în educație: EDUCAȚIA HOLISTICĂ, în care dezvoltarea integrală a copiilor, adulților, profesorilor/mentorilor și familiei este în centrul întregii activități.
Atlanthea este primul proiect educațional holistic din România dedicat întregii familii, care oferă servicii de educație holistică, dezvoltare umană și well-being, încurajând copiii și părinții să atingă potențialul lor maxim ca ființe umane de excepție prin dezvoltarea armonioasă la nivel de trup, minte, suflet, spirit.
Școala Primară Atlanthea – PRIMA ȘCOALĂ HOLISTICĂ DIN ROMÂNIA, acordă prioritate copiilor, ținând cont de schimbările lor, de nevoile lor specifice și de noile stiluri de învățare.
Ne dorim să le oferim copiilor contextul potrivit pentru a dobândi cunoștințe academice consistente, pentru a gândi creativ, pentru a rezolva probleme, utilizând în proces atât gândirea analitică, cât și cea intuitivă căutăm mereu un echilibru între reflectarea în interior și în exterior, punând accent pe crearea unui mediu de învățare pozitiv și sigur.
Scopul nostru este de a co-crea instrumente educaționale care să permită integrarea ființei umane într-o nouă realitate și pe un plan superior al conștiinței de sine și a tot ce există în jurul nostru.
Prin EDUCAȚIA HOLISTICĂ oferim spațiul, mijloacele și însoțirea necesară dezvoltării unor persoane echilibrate, sănătoase și armonioase.
Prioritizăm dezvoltarea ființei în deplinătate oferind experiențe de învățare pentru dezvoltarea sănătoasă a corpului, minții, emoțiilor și spiritului.
Toată activitatea desfășurată în cadrul Atlanthea promovează creșterea personală, mindfulnessul, dezvoltarea conștiinței si a ființei umane in ansamblu.
Pe termen lung, o astfel de abordare educațională conduce către Socio-Multi-Education (SME), o educație socială integrală pentru noi toți, pentru toate vârstele; adică integrarea și armonizarea tuturor aspectelor vieții, dezvoltarea „cunoașterii” (KNOWING) și a „ființei” (BEING) prin „a face”(DOING), într-o manieră productivă responsabilă și sustenabilă, cu o mai mare conștientizare, umanitate și plenitudine.
Socio-Multi-Educația urmărește o cultură pedagogică multiculturală, care este transdisciplinară, multi-fațetată, integrală, protagonistă, activă, productivă, jucăușă, creativă și flexibilă. În același timp, tinde spre o educație holistică personală care îngrijește, dezvoltă și combină armonios următoarele domenii ale ființei umane:
• Fizic
• Emoțional
• Social
• Multicultural
• Ecologic
• Etico-solidar
• Estetic
• Cognitiv-creativ
• Psihic-intuitiv
• Creștere personala
CARE SUNT DIRECȚIILE PE CARE LE URMĂM
CE NE REPREZINTĂ
EDUCAȚIE HOLISTICĂ – INOVAȚIE – CREATIVITATE – EXCELENȚĂ ACADEMICĂ – ȘTIINȚĂ ȘI GÂNDIRE ANALITICĂ – ÎNVĂȚARE DIFERENȚIATĂ – STIMULAREA CURIOZITĂȚII NATIVE – GÂNDIRE CREATIVĂ – DEZVOLTAREA INTUIȚIEI – HRĂNIREA PASIUNILOR – COOPERARE ȘI COMUNITATE – LIBERTATE – CREȘTERE – CO-CREARE – CONEXIUNE CU NATURA – STARE DE BINE – HRANĂ SĂNĂTOASĂ
CE NE FACE DIFERIȚI
Educație pentru viitor
Curriculum românesc, îmbunătățit și gândit pe termen lung și updatat permanent, în funcție de cerințele realității;
Ancorarea permanentă la întrebarea „Cum va arăta lumea peste 20, 30 de ani?”;
Tehnologii educaționale care îmbină coerent mai multe discipline, integrând și elementele de bază din curriculum-ul național;
Crearea unui mediu de învățare pozitiv, bazat pe inspirație și pasiune, venite din interior;
Învățarea este organică, emergentă, experiențială și integrată;
„Deep learning”, învățarea in profunzime, prin reflecție,
„Inquiry”, stimularea curiozității native, expunerea la mai multe forme de învățare (vizual, auditiv, kinestezic, etc);
Încurajarea învățării auto-dirijate, în care elevii își aprofundează pasiunile native, își cultivă darurile și talentele;
Empatie și stare de bine, sănătate emoțională și dezvoltare personală;
Învățarea printr-o optimă relaționare cu colegii, membrii comunității din care fac parte copiii, cu lumea naturală și realitatea inconjuratoare;
Oameni dedicați, implicați, vizionari;
Învățarea rezilienței pentru a face față provocărilor și dificultăților inerente vieții;
Deprinderea acelui estetism necesar pentru a vedea și contempla frumusețea din jur și a se lăsa inspirați de ea.
Legături puternice cu natura, cu grija și conexiunea cu mediul înconjurător încorporate pe tot parcursul curriculumului.
OFERTĂ
Școala Primară
Școala Primară Atlanthea și-a deschis aripile începând cu septembrie 2020 și este autorizată de Ministerul Educației și ARACIP. Ne bazăm activitatea educațională pe Curriculum național românesc. Utilizarea acestuia facilitând atât trecerea elevilor la sau de la o școală din sistemul public, cât și participarea la examenele naționale.
Curriculum integrează instrumente valoroase ale pedagogiilor alternative recunoscute, având o abordare educațională care promovează educația holistică și integrativă.
Programul de după-amiază este o formă de program de enrichment, care aduce plus valoare, prin ore corespondente de aprofundare a materiilor de bază.
Creșă și grădiniță
Copilul ATLANTHEA este un copil autonom, responsabil, capabil să ia decizii și să găsească soluții variate, cu respect pentru sine, pentru ceilalți și pentru mediul înconjurător. Educația este centrată pe copil, respectând în același timp curriculum național și etapele de dezvoltare ale vârstelor specifice.
Copiii au în permanență libertate de mișcare, exprimare și alegere, își exprimă independența, auto-disciplina și autonomia, într-un sistem lipsit de pedepse sau recompense și interacționând cu grupe mixte de vârstă.
AUTORIZAȚII ȘI CURRICULUM
Școala Primară Atlanthea este autorizată de Ministerul Educației și ARACIP și își bazează activitatea educațională pe Curriculum național românesc, integrând instrumente valoroase ale pedagogiilor alternative recunoscute și oferă o educație holistică, completă, pregătind copilul pentru VIITOR. Atlanthea vine ca un sistem alternativ atât pentru învățământul de stat dar și pentru alte metode de educație.
Am creat facilități care oferă spații de învățare calde, inspiratoare, care sunt bine echilibrate cu accesul la tehnologie și la lumea naturală.
Ce am realizat
Explorând lumea ATLANTHEA
2
SEDII
40
PROFESORI
180
COPII (anual)
850
ATELIERE ȘI EVENIMENTE
Blog
Pentru noi, copilul este un întreg, un absolut, doar cu iubire, responsabilitate și dedicație îi putem păstra integritatea.
Galerie Foto
ComunitateaATLANTHEA în imagini.